luni, 10 martie 2014

Dip cu vinete, usturoi si rodie



Acum vreo luna si ceva mi-a picat in mana "Jerusalem" o carte care nu se vrea a fi numai de bucate ci si o incursiune in atmosfera din Jerusalim.

Yotam Ottolenghi si Sami Tamimi, cei doi autori ai cartii, desi amandoi provin din Jerusalem (Sami este  din partea musulmana de est a Jerusalemului, iar Yotam  din partea evreiasca de vest a orasului) s-au intalnit la Londra.
Cand am vazut la Andra cartea m-am bucurat ca in Libraria Culinara a aparut si exemplarul asta, caci este o carte care merita sa o avem in biblioteca.



Prima reteta care v-a deschide seria de preparate din carea asta este una simpla de dip ce poate fi servit alaturi de peste sau carne la gratar.Dar cum aduce putin cu vinetele noastre poate fi mancat si simplu alaturi de paine proaspata.
Eu am servit alaturi de pastrav,dar si simplu.

Eu am avut vinetele deja la congelator,procedura e la fel ca  pentru salata noastra de vinete, se coc vinetele, pe foc sau in cuptor, se decojesc si se lasa la scurs.

Portia mea e de 2 persoane:

300 gr vinete(coapte)
2 catei usturoi
coaja de la 1/2 lamaie(bio)
1 lingura zeama lamaie
3 linguri ulei masline
1 lingura patrunjel tocat
1 lingura menta tocata
~40 gr samburi de rodie
sare
piper

Se mixeaza in blender vinetele cu usturoiul si se amesteca cu jumatate din cantitatea de zeama lamaie si coaja, uleiul de masline, sare si piper proaspat macinat.Se lasa la temperatura camerei pentru 1 ora.In momentul servirii se amesteca cu restul de lamaie, menta si patrunjelul tocat.Se orneaza cu boabele de rodie si coaja de lamaie.


sâmbătă, 8 martie 2014

Marmelada de ananas si portocale



A trecut luna iubirii, ne aflam la inceput de primavara cand natura renaste, copacii infloresc, florile apar timide si ele , pasarelele canta, ce mai totul radiaza.
Si cum inceputul primaverii inseamna martisor, dar si ziua femeii, blogarii culinari au pus iarasi de o intalno-provocare;).
Fiecare a fost liber sa-si aleaga o retete care crede ca ar reprezenta pentru el martisorul.

Ei bine, eu cu gandul de a face cadou unor doamne m-am oprit la marmelada asta care noua ne place foarte mult.

Varianta mea e pentru Thermomix, dar poate fi adaptata foarte bine si pentru fiertul pe foc.

Am avut un ananas frumos , mare dulce si aromat pe care l-am combinat cu portocale rosii dar si normale in proportie de 1:1.

1 kg ananas
600 gr portocale
zeama de la 2 lamai
700 gr zahar( 2:1, cu factor gelifiere)

Se taie ananasul cubulete, se fileteaza portocalele si se adauga in vasul robotului si se mixeaza la treapta  5 pentru 4 secunde.Se adauga zaharul si zeama de lamaie si se pune la fiert la 100 grade pentru 10 minute la treapta 2.
Mie mi s-a parut  putin cam moale asa ca am dublat timpul de fierbere.
Fierbine se pune marmelada in borcanele sterilizate , se sigileaza si apoi se lasa intoarse cu capacul in jos pana se racesc.

Cu siguranta doamnele care vor primi astfel de cadouri dulci or sa fie incantate, eu una as  fi.




 O primavara minunata va doresc Doamnele mele, dar si dragi Domni .

Si nu uitati sa vizitati si restul blogarilor care si-au facut putin timp pentru a sarbatorii martisorul.
1.Daiana si Cosmin http://www.simplusibun.ro/
 2.Simona  Alison's Trials
 3.Monica - http://furnicutzabucatar.blogspot.ro
 4.Mihaela - http://www.voguisine.ro/
 5.Iolanda si Georgiana Voinea http://sisterskitchen.ro/
 6.Camelia Croitor http://kmy50rynn.blogspot.ro/
 7.Aura Carolina Popa http://bucatariaurei.blogspot.it
 8.Cerasela Badr El-Din http://saffronanddates.blogspot.ae/
 9. Lăcrimioara Mihaela http://aromeinbucatarie.blogspot.ro/
10.Iuliana Florentina Avram  http://iulianaflorentina.blogspot.it/

11. Laura http://casutalaurei.blogspot.ro
12. Laura si Liana - http://transylvaniankitchen.blogspot.ro/

13. Paula Ion http://veseliainbucatarie.blogspot.ro/

vineri, 28 februarie 2014

Culoare, arome si o parada la sfarsit de iarna

V-ati obisnuit deja cu participarile la Provocarea Bucatar Curajos, asa ca nu este o noutate.Noutate ar fi ca nu prepar o reteta, dar nici asa nu pot spune ca e noutate, caci chiar daca voiam nu reuseam ca la distanta de un an sa gazduiesc aceasta provocare.
E adevarat ca acum un an gazduiam provocarea dulce , iar acum cea sarata.
Desi si anul trecut propuneam o reteta cu un iz mai apare se pare ca lumea adora mai mult dulciurile decat combinatiile fructate in combinatii sarate.
Oricum ma bucur ca totusi au fost fete care au dat curs provocarii mele si le multumesc pentru participare.

Va invit sa aruncati un ochi peste reteta provocatoare Risotto cu rodie si praz

In ordinea numerelor de pe tricou au gatit si aparut:


1.Claudia -Arome culinare

2. Mimmi - Bucate pe alese



 3. Aura Carolina - Bucataria Aurei


4.Cerasela - Saffron and dates


 5.Gina - Pofta buna



6. Iuliana - Cartea de bucate aromate


7. Geta - Pansy´s recipes


8. Ana Maria - Ama in bucatarie

Multumesc inca odata participantelor curajoase.

joi, 27 februarie 2014

Chec cu susan



Am in casa una bucata  mancator in stil mare de chec si chiar imi ceruse mai acum cateva zile sa-i fac.
Cum eram deja in urma cu Provocarea Secreta (defapt mai facusem eu ceva, dar nu mi-a iesit aspectuos din lipsa de forme adecvate), am zis sa rasfoiesc iarasi blogul Danielei si mi-au picat ochii pe minunatul chec cu susan.
Si cand spun ca-i minunat, asa este.Eu am facut portie dubla si de pe o zi pe alta a mai ramas doar un sfert din el.Seara pana am venit eu de la munca, mancatorul de chec devorase deja una bucata, nu una felie.
Este atat de pufos ca nu te mai saturi de el.

Cum spuneam eu am facut portie dubla.

6 oua
240 gr. zahar
300 gr. faina
3 lingurite zahar vanilat(home made)
3 lingurite praf copt cu safran
100 ml apa
100 ml ulei porumb
1/2 lingurita sare
2 linguri cacao
esenta rom
susan

Ouale se mixeaza impreuna cu sarea, zaharul si zaharul vanilat pana se albesc si au o consistenta cremoasa.
Eu am amestecat uleiul cu apa si esenta de rom.Parful de copt si faina le-am cernut si in timp ce mixam ouale am inceput sa alternez amestecul de apa/ulei si faina  punand putin cate putin pana am terminat de adaugat ambele amestecuri.

Susanul se rumeneste(pana devine auriu) intr-o tigaie uscata.Se ung tavile cu ulei(eu am folosit ulei cu rom) si se presara susanul, apoi trei sferturi din compozitie.Restul de compozitie se amesteca cu cacaoa si se adauga peste compozitia alba.
La final daca doriti sa-i dati un aspect mai marmorat va puteti juca cu o furculita amestecand in compozitie.

Daniela spune ca trebuie dat la cuptorul preincalzit la 170 grade Celsius pentru 30-35 de minute,acum depinde de cuptor.Al meu e cam fitos in ultimul timp asa ca a durat ceva mai mult.

Rezultatul este cum spuneam de-o pufosenie rar intalnita:).
Ii multumesc inca odata Danielei pentru ca a pus reteta, dar si Paulei , gazda noastra de luna aceasta care mi-a distribuit blogul Danielei.



vineri, 14 februarie 2014

Panna cotta and " My Funny Valentine"



Funny sau nu, ca sarbatorim sau nu Valentine´s Day, bloggerii culinari au pus iarasi de o intalnire.Fiecare a adus  bucate care mai de care, mai funny, mai pe bune, mai care inspira iubirea, dar asta puteti observa singurii facandu-le o vizita.La finalul postului o sa gasiti lista cu toti cei care au luat parte la proiectul asta.

Eu am ales o reteta clasica dar aducandu-i o nota de iubire prin folosirea rodiei care este unul dintre fructele cu propietati afrodisiatice.

Reteta cred ca toti stiti ca este atat de simpla si pe cat de simpla este ,pe atat de delicioasa, plus ca se pot aduce tot felul de note si arome dupa gustul fiecaruia.

Si am folosit

240 ml smantana lichida
250 ml lapte
50 gr zahar
1 pastaie vanilie
12 gr gelatina


Pentru toping

240 ml vin
3 lingurite zahar
2 linguri boabe rodie

Se pun la fiert laptele, samantana, zaharul si pastaia de vanilie despicata(dupa ce s-a scos miezul care se lasa si el chiar daca v-a iesii pistruiata).Se pot pune in timp ce fierb si 1 lingura cu boabe de rodie.
Cat timp fierb laptele cu smantana(nu sa clocoteasca) punem la inmuitat in apa rece gelatina(eu am folosit gelatina rosie).
Cand au ajuns la punctul de fierbere se da cratita de pe foc si adaugam gelatina stoarsa bine, amestecand pana se dizolva.
Se toarna compozitia in vasele pe care le doriti si se lasa la rece(minim 4 ore).Cand compozitia s-a mai inchegat se purcede la prepararea topingului

Se pune vinul(poate fi alb sau rosu) intr-o cratita la fiert impreuna cu zaharul si boabele de rodie si se lasa la fiert in jur de 10 minute, pana scade la jumatate.
Se lasa sa se racoreasca putin apoi se adauga peste panna cotta.

Se serveste cu multa pofta si iubire.






Nu trebuie sa fie Valentine´s Day, Dragobete sau mai stiu ce sarbatoare, dragostea trebuie sa o sarbatorim zi de zi,caci in iubire si prin iubire trebuie sa ne petrecem zilele.







Si ca sa vedeti ce au pregatit colegii mei, va invit sa le faceti o vizita.

1.  Didi Food Design
2.  Lucian Food and Beyond
3.  Brandusa Cooking With My Soul
4.  Andreea Mohorea Retete ABC
5.  Aura Carolina Popa Bucataria Aurei
6.  Adriana Lucia Mara Dragostea in bucate
7.  Andreea Denisa - Dea's Cakes
8.  Daiana si Cosmin Simplu si bun
9. Dana Burlacu Prajiturici si alte dulciuri
10. Alexandra Butnari  Gustolandia      
11. Dia Daria Retetele mele dragi
12. Claudia Lecturi si Arome
13. Mihaela  Voguisine

14. Oana Igretiu: Savori urbane
15. Lili Liliana: Cu Lili in bucatarie
16. Cerasela Badr El-Din: Safron and Dates
17. Monica Horoiu - Monya's...!!!
18. Iancu Lubita- Cu Lulu in bucatarie
19. Iuliana Miu Cartea de bucate aromate
20. Iuliana Florentina Avram  Retete fel de fel
21. Alice Ciobanu Tara bucatelor
22. Paula Gafitescu: Enjoy Dessert!
23. Geta Cipaianu Pansy's recipe
24. Simona  Alison's Trials
25. Iolanda si Georgiana Voinea sisterskitchen
26. Mihaela Sava LaPrajiturela

joi, 13 februarie 2014

Salata de fenicul cu pere si curmale



Stiti care este avantajul salilor de asteptare?Daca nu stiti , va spun eu: revistele cu retete:).
In una din perindarile mele mi-a cazut in mana o revista in care am descoperit reteta asta minunata.
Desi nu-s fan fenicul crud in combinatia asta mi-a placut.
Ca orice salata este simplu de facut, dar si sanatoasa si satioasa.

Avem nevoie doar de:

fenicul - 1 buc
telina(tija) - 2-3 buc
para - 1 buc
curmale - 6 buc
boabe rodie -2 linguri

Pentru dressing:

iaurt grecesc - 200 gr
otet balsamic(alb) - 1 lingura
suc portocale - 2 linguri
sare
chimen macinat

Pregatim dressingul amestecand iaurtul, otetul, sucul de portocale si condimentand dupa gust cu sare si chimen.

Feniculul se spala,  se taie in patru apoi se taie fasii.Telina, se spala si ea apoi se taie bucati nici foarte mici nici foarte mari, daca aveti si frunze pe tija puneti-le si pe acelea, la fel si cele de fenicul.
Para eu am lasat-o cu oaja ca-mi place, dar putei sa o curatati.Eu am preferat sa tai para in patru si sa decorez castronul, dar puteti sa o taiati cubulete dupa ce i-ati scos casuta cu seminte.
Daca aveti curmale cu samburi ii scoteti, apoi taiati curmalele in bucati in functie de cat de mari sunt.
Se pun toate intr-un castron(fenicul, telina, curmale, pere) apoi se presara, eventual in straturi boabele de rodie si adaugam dressingul.

Poate fi o salata servita pur si simplu la pranz sau seara alaturi de paine proaspata fara nimic altceva.

Combinatia este minunata, gustul puternic al feniculului, impreuna cu dulceata perelor si a curmalelor vin sa completeze gustul putin acrisor al dressingului si boabelor de rodie.









miercuri, 12 februarie 2014

Cannelloni cu dovlecei,rucola si mascarpone




Ca-s o iubitoare a bucatariei italienesti poate pentru multi nu e o noutate, ca daca nu ma insel am mai spus de-a lungul timpului.

Imi plac preparatele rapide si daca sunt fara carne nu ma supar,pentru mine sunt delicioase oricum.
Asa ca pentru azi am ales o varianta vegetariana, dar totusi putin diferita fata de varianta clasica.
Multi poate ati mai intalnit retete de cannelloni vegetarieni umpluti cu ricotta si spanac, varianta clasica,care astazi eu o aduc la suprafata datorita lui Gino D´Acampo, dar inlocuind spanacul cu rucola si dovlecei, iar ricotta cu mascarpone.

Chiar daca nu aveti cannelloni puteti folosii foi de lasagne asa cum am facut eu.

Avem nevoie pentru 4portii de :

2 dovlecei
400 gr rucola
450 gr mascarpone
1 lingurita nucsoara macinata
200 gr parmesan
1kg rosii (conserva)
10 frunze busuioc
16 foi lasagne(sau cannelloni)
sare
piper
ulei masline

Inainte de a purcede la prepararea retetei am sa va spun ca eu rosiile le-am injumatatit, iar parmesanul l-am inlocuit cu pecorino.

Intr-o tigaie se pun patru linguri de ulei si se adauga dovleceii taiati cubulete mici impreuna cu rucola tocata mai grob.Se lasa la foc mediu sa se inmoaie,dar nu de tot, apoi se dau de-o parte sa se raceasca.

Cand s-au racit,pot fi calduti, se adauga mascarpone, nucsoara ,apoi jumatate din cantitatea de parmesan, se amesteca, condimentand cu sare si piper dupa gust.

In alt vas se adauga rosiile tocate(daca nu erau deja asa din conserva) , frunzele de busuioc tocate  grob, sare, piper si 5 linguri de ulei, apoi le amestecam bine.

Daca nu aveti cannelloni, opariti foile de lasagne ca sa puteti sa le rulati.
Puteti folosii doua variante de umplere, rulati foile formand cannelloni lasand sa se zvante, ori puneti compozitia pe foaie si apoi rulati.
Daca optati pentru prima varianta sau daca aveti deja cannelloni cumparati pentru a putea sa-i umpleti mai usor puneti compozitia intr-o punga apoi taiati la capat si apoi umpleti, ca si cum ati avea un sac au poche.(varianta care o vazusem odata la Jamie Oliver).

Intr-o tava unsa se pun cannelloni umpluti apoi adaugati deasupra rosiile cu busuioc.
Se dau la cuptorul preincalzit la 200 grade Celsius pentru 15 minute, dupa care adaugam restul de parmesan si mai lasam inca 15 minute.

Sunt deliciosi si serviti atunci calzi si daca va mai raman si se racesc.




Cu retete asta praticip la Provocarea Dulce Romanie care luna asta este gazduita de Stefania, iar unul dintre ingredientele cu care aceasta ne-a provocat fiind  crema mascarpone.